Am apărut la tv!

-La ce facultate eşti tu?

-La Jurnalism.

-Uaaaa, ce mişto (tare, interesant, super, deosebit, extraordinar) o să apari la tv!

De ce toţi cred că jurnalism înseamnă să apari la tv? Chiar nu mi-ar plăcea chestia asta. O sun pe bunica mea şi după mica predică în care mă roagă să mai trec şi pe acasă începe să-mi spună că m-a văzut la tv. Ce????

Daaaa, bine….de fapt nu te-am văzut eu. De ce nu m-ai sunat să-mi spui că apari la tv? Adică eu aflu de la vecini că eşti la televizor în loc să-mi spui tu?!

Deja m-a apucat râsul. Şi o întreb mai departe curioasă, pe ce post m-au dat ăia.

Păi…mi-a spus mie X-uleasca pentru că DOAR a auzit când te-au prezentat Ramona Băduleasa.

Nu, nu. Bunicuţo, nu e vorba de Ramona, ci Simona. Şi nu Băduleasa, ci Pătruleasa.

Aaaaaoleuuuu! Şi eu chiar am crezut că eşti la tv şi pe mine nu m-ai anunţat.

Cred că i-am repetat de sute de ori că eu nu o să apar la tv, eu nu vreau la tvvvvvvvvvv!

Mda şi ea tot mă bate la cap că nu-i place ce carieră mi-am ales. Păi eu sunt mai timidă aşa, eu nu am văzut cât de nesimţiţi pot fi unii jurnalişti? Eu nu sunt conştientă că o să mor pe fronturi transmiţând în direct din războaie? Unde mi-a fost capul când am dat la facultatea asta?

Că ea adoră să fiu ADVOCATĂ (aka avocată). Ar fi mai frumos dacă aş fi advocată, o meserie mai pentru mine aşa. Păi da mă bunicuţo, dar eu nu prea pot minţi. Şi dacă mie nu îmi place altceva, nu îmi place. Şi gata, am încheiat discuţia, eu vreau la jurnalism.

Mda…păi, ziceam şi eu doar…acum tu te faci ce vrei tu.

Auzi, dar măcar să te măriţi cu un ADVOCAT.

Aoleu iar începe cu măritatul şi cu planurile pentru viaţa mea. De la 15 ani mă întreabă când mă mărit. La 30 de ani mă mărit.

Face ochii mari şi îmi urlă în faţă că nu sunt sănătoasă la cap. Păi cine te mai ia nebuno pe tine la 30 de ani? Că toţi ADVOCAŢII sunt la casa lor atunci.

Atunci rămân fără ADVOCAT, rămân nemăritată. Doamne care m-ai făcut! Mama ta ştie ce idei ai tu? Ia mamaie şi mărită’te!

Uite acum, stai să dau un telefon la starea civilă şi să-mi cumpăr bikinei cu dantelă.

Auzi tu (către bunicul meu), copila asta zici că nu e din familia noastră. De fapt nici ea şi nici ălâlalt nebun de frate’său. Ăştia să vezi că nu se căsătoresc înainte să murim noi.

Valeuuuu mamă, începe povestea veşnică. Dar ce tot aveţi de ne terorizaţi cu chestia asta? Eu dacă aveam chef să mă mărit şi mă îndrăgosteam rău rău de unul, mă măritam şi la 16 ani. Acum na, eu zic că mă voi căsători la 30 dar cine ştie? E posibil să mă mărit la 29 jumate sau la 32. Depinde cât de mult mă vrăjeşte ADVOCATUL.

Bunica acum ar vrea. Ar fi aşa mulţumită să mă vadă schimbând pamperşi. Aham şi mai are ea un scop ascuns, să devin umflăţică gravidă şi să îmi ia toate hainele. Că de câte ori mă vede cu vreo haină nouă îmi spune să i-o dau ei când nu-mi mai place. Până şi când aveam ortopedice din alea prin 2000 şi le proba prin casă de drag. Şi mă rugam să nu-şi frângă gâtul în ele.

Cred că am unii dintre cei mai nebuni bunici din lume, şi nu o zic doar eu. Îmi place când îi văd şi acum ţinându-se de mână şi uitându-se la Din dragoste. Şi eu plictisită de emisiune stau trântită în colţul patului cu mp3-ul în urechi… şi ei mă tot întreabă dacă am văzut ediţia trecută a emisiunii că au fost acolo nişte cazuri frumoase. Nu mamaie, ţi-am mai spus că eu nu mă uit la aşa ceva. Păcat, exclamă ea! Da, păcat şi casc.

Ei doi până şi azi se alintă. Bunicul îi aduce bunicii mele(inclusiv mie) micul-dejun, prânzul, cina(ce-o fi) la pat. Şi o întreabă dacă mai vrea ceva. Nu, ţucă mică.

Şi mă abţin să nu râd în faţa lor.

Chiar mi-e dor de o seară petrecută cu ei şi ascultându-i cum comentează mondenul, aşa că plec acasă în Teleorman pănâ când nu mă prind în Bucureşti sesiunea şi admiterea.